Kóbor – maghiară
Kiwern, Küwern – germană
Acest sat mic este unul dintre cele mai vechi așezări din județul Brașov: a fost menționat în documente prima dată în anul 1206 (villa Cowrnh, Cowruh). Orașul Brașov încă nu existase, iar cavaleri teutoni au venit în Transilvania abia peste 5 ani.
Pe vremea aceea, locuitorii satului erau probabil sași. Știm că populație maghiară a existat în satul Văleni din apropiere, dar de-a lungul Evului Mediu Văleni a aparținut județului Fehér (Alba), în timp ce Cobor a aparținut Comitatului Reps (Rupea). Cobor a fost, de altfel, singurul sat reformat al comitatului luteran din Rupea.
Cobor a întotdeauna fost un sat mic. Primele date despre populație provin din 1488, când aici locuiau doar șapte familii. În 1529–1530, satul a fost complet distrus ca urmare a raidurilor turcești. Supraviețuirea numelui de familie saxon Kiewrer (Kóbor) demonstrează că una sau două familii din sat au supraviețuit dezastrului și și-au găsit adăpost într-unul din satele vecine. Satul nu a rămas mult timp nelocuit. În anul 1570, satul era repopulat probabil cu secui.
La acea vreme, au construit sau întărit și biserica fortificată, care câteva decenii mai târziu, în 1658, a rezistat atacului tătarilor, protejând viețile locuitorilor.
Ansamblul, format din incintă fortificată și biserică evanghelică, construit în sec. XV–XVI, a suferit pagube însemnate în urma cutremurului din 1802, prăbușindu-se turnul clopotniță, cupola bisericii precum și părți din incintă. Între 1804–1806 s-a ridicat noua clopotniță, urmând ca între 1823–1827 să se ridice de către Michael Shneider din Merghindeal, pe locul bisericii medievale, o nouă biserică în stil neoclasic. În interior s-a păstrat un altar realizat în 1772 – de către Johann Folberth, o orgă – opera lui Johannes Baumgartner din 1757, precum și un amvon baroc în consolă. Fortificația din jurul bisericii a fost contruită în prima parte a sec. XVI în formă trapezoidală, având ferestre de tragere numai pe zidurile de nord și de vest. Pentru construirea școlii, în 1895 s-a dărâmat turnul de sud-est, în forma actuala incinta având 2 turnuri din cele 4 inițiale.
Cunoscute sub denumirea de "wood pasture", pășunile împădurite sunt un element structural antropogen al satelor săsești, ce au fost întreținute de un management activ. Sunt zone de patrimoniu cultural, o amprentă a culturii săsești în peisaje, fiecare comunitate săsească având o pășune împădurită în jurul acesteia. Stejarii bătrâni erau în permanență tăiați și înlocuiți cu cei tineri pentru a crea o regenerare a acestora. Aceste zone erau folosite la pășunat, în special pentru bivoli, fiind și o sursă considerabilă de ghindă pentru porcii comunitari. Era considerată ghindăria satului. În perioada de față aceste zone se confruntă ori cu abandonul lor, pășunile transformându-se în păduri, ori cu pășunatul excesiv împreună cu lipsa regenerării ducând la dispariția lor.
Biserica a fost construită în partea estică a satului în sec. XV, perioadă ce a coincis cu părăsirea integrală a satului de către sași. Repopularea satului s-a produs în sec. XVI, probabil de către secui din scaunul Odorhei. La cutremurul din anul 1802, biserica a ars într-un incendiu, urmând a fi refăcută ulterior. Aceasta păstrează în interior pe partea estică și vestică 2 tribune din lemn acoperite cu panouri casetate decorative, construite la 1846, în tribuna vestică aflându-se orga. De asemenea, pe peretele de nord se găsește amvonul acoperit de un baldachin din lemn. Incinta fortificată are o formă dreptunghiulară și conține 2 turnuri dispuse unul în partea de S-E cu incinte de tragere și un donjon în partea de N-V ce adăpostește clopotele.
Lăcașul de cult cu hramul „Sfânta Treime" a fost donată de comunitatea din cartierul Galați de lângă Făgăraș și strămutată în anul 1841. Biserica în formă de navă a fost construită din lemn în anul 1670, anul regăsindu-se într-o fotografie făcută de N. Aron în care era scrijelit pe altar "A. SO=1670". Localnicii au montat biserica în mijlocul cimitirului ortodox, înlocuind șindrila cu țigla după strămutare. În partea vestică au construit o clopotniță înaltă de 8 m acoperită tot cu țiglă în care sunt montate 2 clopote și o toacă din fier.
Gospodaria Cobor | +40771434434 | contact@gospodariacobor.ro